Appolionius din Tyana despre Arta de a conduce

Arta de a conduce, a spus Apollonius, este cea mai însemnată dintre arte. Ea nu se învață, ea este un dar divin, pe care cerul nu-l oferă decât popoarelor care merită favoarea de a-și fi ales un împărat bun. Totuși, dacă trebuie să știi ce nu trebuie să-ți lipsească pentru a-ți atrage laude și a te face iubit, iată câteva sfaturi ce ar putea să-ți fie de folos.

Mai întâi, să nu consideri drept bogăție grămada de nisip ce reprezintă banii smulși de la populația care geme sub povara impozitelor, căci aurul care se adună de la cei care au vărsat lacrimi este lipsit de strălucire și de proastă calitate.

Vrei sa fii împăratul care să folosească cât mai bine comorile împărăției? Ajuta-i pe nevoiași și lasă-i pe bogătași să se bucure liniștiți de bunurile agonisite cinstit. Ferește-te, așa cum spune proverbul, să tai spicele al căror vârf este prea înalt. Dă-ți mai degrabă silința, printr-o judecată dreaptă, să smulgi ura și invidia din inimile oamenilor, tot așa cum sunt smulse buruienile care sufocă grâul.

Fă-te temut, nu neapărat pedepsind, ci lăsându-i pe oameni să creadă că negreșit îi vei pedepsi. Dă ascultare legii, căci respectând-o, vei învăța să fii prudent, așa cum trebuie să fie un bun legiuitor.

Cinstește-i pe zei, căci dacă până acum te-au ajutat mult, mai ai încă destul de primit din partea lor.

Mario Meunier, Apollonius din Tyana

Foto: http://historicmysteries.com/

Unde se află Dumnezeu...

Cineva i-a spus unui mare învățat hasidic, Ițac Meir, pe când era copil:
-Îți dau un ban dacă îmi spui unde se află Dumnezeu.
-Iar eu, a spus copilul, îți dau doi bani dacă îmi spui unde nu se află.

Foto: arhiva personală

Omletă cu spanac

 
Am tot mâncat omletă cu spanac încă de când a apărut spanacul. Îmi place tare mult, are un miros și un gust grozav. De obicei nu prea mănânc spanac fiert, ci mai degrabă îmi fac salate. Iată rețeta:
Ai nevoie de:

• o mână de spanac
• 2 ouă
• 1/2 căței de usturoi
• o lingură de pesmet
• sare, piper
• ulei

Se bat ouăle cu sare și piper, se toacă mărunt usturoiul, la fel și spanacul și se adaugă peste ouă, se pune și pesmetul. Toate se amestecă, apoi se pune o grămăjoară în tigaie, care se întinde în strat subțire pe toată suprafața tigăii. Se mănăncă neapărat cu salată :-)

Am căutat iubirea

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: "Rămâi, eşti prea frumoasă!"
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-I smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa-I ca de-un prăpăd se curmă,
când m-a privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

- Dar unde duci, străine, povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
- Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...

- Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
- Eu... am şoptit în silă, eu... căutam iubirea...
- Iubirea? ... fu răspunsul străinului. Eu sunt...


Costache Ioanid, "Am căutat iubirea"
imagine: http://madebyioanadaria.blogspot.com/2010/05/drumul-crucii.html

Pictorul năzdrăvan

Un pictor foarte talentat a fost trimis de către împărat într-o provincie îndepărtată, necunoscută, care tocmai fusese cucerită, pentru a picta niște imagini. Dorința împăratului era de a cunoaște astfel provincia.
Pictorul a făcut o lungă călătorie, a ajuns în toate colțurile ținutului, dar s-a întors în capitală fără a fi pictat nimic, nici măcar o schiță.
Împăratul a fost uimit, ba chiar supărat.
Pictorul a cerut atunci să i se pună la dispoziție un perete din palat. A pictat pe perete tot ținutul pe care îl străbătuse. Când a terminat uriașul tablou, împăratul a venit să îl vadă. Pictorul i-a arătat atunci, cu ajutorul unui băț, toate colțișoarele ținutului, munții, râurile, pădurile.
După ce a terminat, pictorul s-a apropiat de o cărare ce pornea din prim-planul tabloului și se termina undeva în văzduh. Celor din față li s-a părut atunci că trupul pictorului pornea pe cărare, se afunda în peisaj și se făcea tot mai mic, îndepărtându-se. Curând, nimeni nu l-a mai zărit, iar peisajul a dispărut, lăsând peretele gol.
Toți cei prezenți s-au întors acasă fără nici un cuvânt.

Foto: arhiva personală

La mulți ani, Femeie Frumoasă!

Mai regină decât floarea
doar femeia poate fi.
Mai adâncă decât marea
doar femeia poate fi.

Mai înaltă ca destinul
doar femeia poate fi.
Mai amară ca pelinul
doar femeia poate fi.

Mai frumoasă decât viaţa
doar femeia poate fi.
Mai deşteaptă ca povaţa
doar femeia poate fi.

Mai cuminte ca poemul
doar femeia poate fi.
Mai cumplită ca blestemul
doar femeia poate fi.

Mai aproape decât dorul
doar femeia poate fi.
Mai de şoaptă ca izvorul
doar femeia poate fi.

Mai de-april ca primăvara
doar femeia poate fi.
Şi mai dulce ca vioara
doar femeia poate fi.


Dumitru Matcovschi, "Doar femeia"
Imagine: raipun.deviantart.com

Solaris - Tarkovski

Iată un monolog foarte drag mie, din filmul Solaris, al celebrului regizor rus Andrei Tarkovski. Acest film a fost făcut după romanul cu același nume al lui Stanislav Lem.



De câte ori manifestăm milă, ne eliberăm sufletele. Poate e adevărat... Suferința face ca viața să fie cenușie și suspicioasă.
Nu... Nu cred asta... Nu voi accepta asta... Se poate ca ceea ce nu este indispensabil pentru viață să fie, într-un anume sens, dăunător? Nu... nici asta nu e adevărat. Pur și simplu nu-i adevărat! Îți amintești suferința lui Tolstoi, legată de imposibilitatea de a iubi umanitatea în general? Cât timp a trecut de atunci? Nu-mi dau seama, ajută-mă!
Să presupunem că eu te iubesc pe tine. Iubirea e ceva ce putem simți, dar niciodată explica. Cineva poate explica doar ideea. Iubești ceea ce poți să pierzi: pe tine însuți, o femeie, țara... Nici până astăzi umanitatea, lumea, n-a găsit calea spre iubire. Suntem atât de puțini! Poate motivul pentru care suntem aici este să înțelegem, pentru prima dată, ființele umane ca un motiv pentru a iubi?

sursa imaginii și despre film: http://rogrup.net/forum/topics/solaris-1972